Cochilia ta ce culoare are?

Ne-am obisnuit sa construim cochilii in jurul nostru. Haine, caractere, masini, case, orase, tari… Toate sunt cochilii. Specia dominanta pe planeta aceasta este constant dominata de frica. Frica ne patrunde din primii ani ai vietii si ne conduce pe un lung culoar pana la ultima usa pe care pasim.

Suntem speriati de poluare, de microbi, de oamenii de langa noi, de prea multa lumina, de prea mult intuneric. Alergam din colt in colt luptand cu niste demoni pe care nu-i cunoastem, nu ii intelegem si foarte probabil nici nu exista.

Cei bolnavi se tem ca nu vor mai fi niciodata sanatosi. Cei sanatosi se tem ca vor fi candva bolnavi. Cei saraci se tem de cei bogati. Cei bogati de cei saraci. Toti suntem dominati de o multime de temeri mici, subconstiente.

Incercam sa rationalizam aceasta frica. O rationalizam prin instinctul de supravietuire. Stim atat de multe despre pericolele din jurul nostru incat orbim.

Intr-o zi de mers prin oras poti vedea oameni pe strada, in masini, in cladiri. Fiecare dintre ei umbla cu un zid in jurul sau. De la ziduri intelectuale, la ziduri reale. In jungla de beton omul real este rar. In jungla de beton omul este atat de mic in sine incat este aproape invizibil.

Frica vinde. Nu sexul, nu lacomia. Frica. Frica de a nu avea ce manca umple supermarketurile. Frica de moarte vinde asigurari. Frica de a fi luat de prost vinde carti. Ne temem de multe dar lucrul de care ne temem mai mult este singuratatea. Asa ca ne luam zidul in brate si ne lovim cu el de oricine ne sta in cale, incercand sa ne apropiem. Incercam sa alungam singuratatea. Zidul temerilor noastre este mereu acolo. In cele mai intime momente, dezbracati, inca suntem inveliti in cochiliile noastre.

Ne plac cei ce isi dau zidurile jos. Ii iubim in micul nostru sine. Ii iubim si ii uram in acelasi timp. Le admiram curajul de la distanta. Curajul acesta frumos. Am vrea sa fim ca ei. Sa dam frica la o parte. Sa facem ce am visat sa facem. Dar daca … Daca se intampla ceva … Daca planul nu merge … In definitiv nu toti suntem Columb sa plecam in cautarea unei destinatii care poate nu exista. Asa ca ramanem in castelul nostru, continuam sa mergem pe strazi in masinile noastre, iesind pentru scurt timp din casele noastre, in plimbari scurte prin orasul nostru.

Din cand in cand, cu mari eforturi, iesim din tara noastra, zburand intr-un avion de care ne temem ca s-ar putea sa se prabuseasca. Ajungem in alt oras in care alti oameni poarta altfel de ziduri si se tem la fel de mult ca noi. Ne simtim in siguranta impartasindu-ne temerile. Simtindu-ne unul altuia frica. Frica este salutul universal.

In cele mai nefericite cazuri frica se dovedeste a fi un prevestitor. Cand tot ce se poate intampla se intampla nu mai avem nimic de ce sa ne temem. Atunci putem sa incepem sa traim.

Leave a Reply

Your email address will not be published.